Cinema pentru beneficiarii programului de mentorat 'Un prieten pentru Tine'

Timisoara, 20.09.2010
Cinema pentru beneficiarii programului de mentorat 'Un prieten pentru Tine'

20 septembrie 2010, Timisoara

Fundaţia "Pentru Voi" a organizat în data de 18 septembrie 2010 o ieşire la cinema pentru 23 dintre beneficiarii programului de voluntariat "Un Prieten pentru Tine!" – persoane cu dizabilităţi intelectuale şi voluntarii acestora.

Evenimentul face parte din proiectul “Economia socială - o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale” - cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni!”

Scopul evenimentului a fost implementarea activităţii de mentorat şi promovarea interacţiunii între persoane cu şi fără dizabilităţi intelectuale.

Participanţii au fost foarte încântaţi de filmul „Shrek pentru totdeauna” 3D şi speră să se mai organizeze şi altă dată asemenea evenimente.


Progamul „Un Prieten pentru Tine” se desfăşoară la „Pentru Voi” din 2007 şi are ca scop incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, oferind posibilitatea persoanelor interesate să se implice în activităţi de voluntariat, respectiv să petreacă timp împreună cu o persoană cu dizabilităţi intelectuale. Până în prezent, programul cuprinde peste 30 perechi mentor-discipol, dar ne dorim ca în viitor sa se formeze şi altele.
www.pentruvoi.ro