SUMMIT-UL ICCO 2011: SPEAKERI RENUMIȚI ŞI UN PROGRAM DE EXCEPȚIE

BUCURESTI, 16.09.2011

Sintra, Portugalia, 15 septembrie 2011. Pe 29 şi 30 septembrie, lideri renumiţi din domeniul consultanţei în relaţii publice se vor reuni la Sintra, în Portugalia pentru Summit-ul ICCO 2011 cu tema „Relaţiile Publice preiau conducerea: Industria PR în anul 2020”.

Speakeri
Personalităţi de nivel mondial îşi vor expune punctele de vedere cu privire la principalele tendinţe din domeniul Relaţiilor Publice. Dezbaterile vin în completarea activităţilor practice, desfăşurate pe parcursul sesiunilor interactive de break-out. Lista invitaţilor include atât «legende» ale industriei, cât şi o nouă generaţie de lideri inovatori.

Printre speakeri se numără Harold Burson, de la Burson-Marsteller, precum şi Lordul Chadlington (Huntsworth), Robert Philips (Edelman), Rob Flaherty (Ketchum), Olivier Fleurot (MSLGROUP), Brad Staples (APCO), John Saunders (Fleishman-Hillard) şi Jean-Leopold Schuybroek (Interel). Aceştia vor fi acompaniaţi de fondatorii agenţiilor locale reprezentative din Australia, Bulgaria, Germania, Finlanda, India, Marea Britanie şi Suedia, dar şi de renumitul comentator al domeniului, Paul Holmes.

Program
Sesiunile plenare vor aborda o varietate de aspecte cheie pentru consultanţa în relaţii publice, precum: ascensiunea şi integrarea social media; rolul comunicării în organizaţiile partenere; importanţa reputaţiei şi a încrederii sau competiţia relaţiilor publice cu alte domenii.
Experţi precum Mark Adams (fondatorul Text100) vor modera grupurile de discuţie mai mici, ce vor analiza managementul consultanţei în relaţii publice dintr-o varietate de unghiuri: finanţare, personal, servicii, succesiune sau vânzări şi evaluare.

Premii SABRE
Programul Summit-ului ICCO include prima cină de gală a Global SABRE Awards, realizată în colaborare cu Grupul Holmes, precum şi ceremonia ICCO Hall of Fame, ambele fiind un mod de a onora rezultatele excepţionale înregistrate în domeniul relaţiilor publice.

Participarea
Înregistrarea on-line şi plăţile pentru Summit-ul ICCO se pot face la adresa www.iccosummit.org, până pe 27 septembrie. Locurile sunt limitate.




NOTE PENTRU EDITORI: Summit-ul ICCO este un eveniment bianual ce reuneşte practicieni de vârf în domeniul consultanţei în relaţii publice din întreaga lume, pentru a dezbate problemele şi tendinţele din această industrie. Scopul nostru este acela de a reuni consultanţi în funcţii înalte de conducere pentru a genera dezbateri, pentru a împărtăşi experienţele de succes şi pentru a consolida comunitatea PR. Tematica Summit-ului din 2011 este “Relaţiile Publice preiau conducerea: Industria PR în 2020”. In acest an, Summit-ul îşi propune să privească înainte, spre ceea ce rezervă viitorul, nu doar pentru a pregăti din timp afacerile prin anticiparea tendinţelor şi pentru a identifica noi oportunităţi, ci şi pentru a ne permite să adoptăm o poziţie activă în definirea rolului Relaţiilor Publice în anii următori. Pentru mai multe detalii vă invităm să accesaţi www.iccosummit.org . ICCO este vocea agenţiilor de consultanţă în relaţii publice din întreaga lume. ICCO reuneşte asociaţii naţionale din 28 de state din întreaga lume: din Europa, Africa, Asia, cele două Americi şi Australia. Impreună, aceste asociaţii reprezintă aproximativ 1500 de agenţii de relaţii publice. Pentru mai multe informaţii despre ICCO şi beneficiile statutului de membru, accesaţi www.iccopr.com.
www.iccosummit.org