Companiile de asigurări se confruntă cu un număr tot mai mare de tentative de fraudă în întreaga regiune ECE: cei care comit fraude riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare

Bucuresti, 20.01.2010


Previziunea conform căreia se preconiza creşterea numărului de tentative de fraudă în asigurări a fost confirmată în 2009, în contextul crizei financiare.
Companiile Generali PPF Holding au învăţat cum să facă faţă acestui fenomen prezent în fiecare an în toată ţările din Europa Centrală şi de Est: Česká pojišťovna din Republica Cehă, de exemplu, depistează fraude în asigurări în valoare de peste 9 milioane euro în fiecare an, înregistrând o creştere până la 10,2 milioane euro în 2008 – cu 703 cazuri de fraude în asigurări descoperite – şi 706 cazuri în 2009, ridicându-se la o valoare de 8,8 milioane euro.
Generali Slovensko cercetează lunar în medie aproape 300 de incidente suspecte în domeniul asigurărilor în Slovacia şi a înregistrat o creştere de +13% a fraudelor în asigurări în primul semestru din 2009 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008, economisind sume în valoare de 700.000 euro.
Echipa de investigaţii din Ungaria a depistat 200 de cazuri de fraudă în asigurări în 2008 şi a respins cereri de daune ilegale în valoare de 550 milioane HUF (2 milioane euro).
Pentru a mai adăuga un exemplu, în România cererile de daune frauduloase respinse de Generali în 2009 se ridicau la o valoare de 300.000 euro.

Domeniul cel mai puternic afectat de tentativele de fraudă în asigurări, conform statisticilor la nivel mondial, este cel al asigurărilor auto, unde se spune că 35% dintre titularii de poliţe de asigurare sunt implicaţi în înşelăciuni. În Polonia, de exemplu, 62% dintre toate fraudele descoperite pe piaţa de asigurări generale în 2007 aveau legătură cu asigurările RCA şi CASCO, înregistrând o creştere până la 70% în 2008. În ceea ce priveşte asigurările auto, fraudele survin la toate mărcile, dar în cazul mărcilor mai scumpe, sumele de bani plătite ca daune sunt mai mari, prin urmare mai vizibile. Astfel, mărci precum Mercedes, VW, BMW sau Audi apar în dosarele de fraudă mai des decât alte mărci; acest lucru nu înseamnă însă că mărcile mai ieftine nu sunt afectate. De exemplu, în Bulgaria s-a înregistrat un număr tot mai mare de fraude care implicau autovehicule cu o valoare foarte scăzută a preţului – între 2.000 şi 3.000 de euro – majoritatea erau furturi fictive de autovehicule care în unele cazuri erau exportate în străinătate sau erau „duplicate” prin montarea unei plăcuţe de înmatriculare diferite pe autovehiculul respectiv.

Printre cazurile de fraudă în asigurări auto, cel mai des întâlnite se numără simularea unor accidente de maşină, tentative de încheiere a contractelor de asigurare ulterior accidentelor reale sau prin prezentarea unor facturi fictive de servicii de întreţinere a maşinii şi cereri de daune cu o valoare a despăgubirii mai mare decât cea la care este îndreptăţit clientul.

În domeniul non-auto, un număr semnificativ de fraude în asigurări au legătură cu incendiile, deoarece persoanele care comit infracţiunea sunt convinse că focul va distruge toate dovezile şi vor obţine astfel sume mari de bani drept compensaţie pentru daune. Cazurile din domeniul asigurărilor de viaţă se referă la raportarea unor vătămări corporale fictive, falsificarea documentelor medicale, întocmirea unor poliţe de asigurări de viaţă pentru persoane care suferă de boli în stadiu terminal şi ascunderea intenţionată a faptelor.

Companiile GPH din majoritatea ţărilor ECE şi-au creat propriile lor Departamente de Prevenire a Fraudei în Asigurări care se ocupă de toate cererile de daune suspecte. Unele companii au înfiinţat o astfel de divizie cu mult timp în urmă, cum ar fi Generali Providencia în 1992 şi Česká pojišťovna în a doua jumătate a anilor ‘90, în timp ce alte companii şi-au creat recent propriile divizii, cum ar fi Departamentul de Cercetare a Accidentelor din cadrul Generali Garant, înfiinţat în Kiev în luna august 2009.
De regulă, angajaţii care lucrează în astfel de departamente au studii în domeniul dreptului sau provin din forţele de poliţie. Au propriile canale şi metode de colectare a informaţiilor şi de cele mai multe ori, activitatea de colectare a dovezilor este complet confidenţială. Toate cererile de daune suspecte sunt verificate de specialişti care cooperează deseori cu poliţia la anchetarea infracţiunilor în care persoana suspectă este titularul unei poliţe de asigurare. Deseori cooperează şi cu alte companii de asigurare, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

În numeroase cazuri de fraudă în asigurări, clienţii nu îşi dau seama că tentativa lor este considerată practic drept infracţiune. Tabelul de mai jos prezintă numărul de ani de închisoare menţionaţi în legislaţia din câteva ţări din ECE ca pedeapsă în cazul detectării fraudelor în asigurări:

Ţara Ani de închisoare
Belarus Până la 10 ani
Bulgaria Până la 8 ani
Croaţia Până la 3 ani
Republica Cehă Până la 12 ani
Ungaria Până la 10 ani
Polonia Până la 5 ani
România Până la 12 ani
Serbia Până la 10 ani
Slovacia Până la 15 ani
Ucraina Până la 12 ani

Majoritatea asiguraţilor consideră fraudele în asigurări drept infracţiuni fără victime, în care companiile de profil sunt singurele care au de suferit din punct de vedere financiar. În mod evident, acest lucru este fals, deoarece fraudele în asigurări ne afectează pe toţi. Practic, companiile de asigurări din întreaga lume acordă o atenţie deosebită detectării fraudei în asigurări. Motivul este evident. Dacă nu ar lupta împotriva fraudei, valoarea primelor ar trebui să fie mult mai mare. Actuarii ar trebui să includă în calculele lor şi sumele plătite pentru accidente care fie nu au avut loc niciodată, fie au avut loc în cu totul alt fel.

Exemple de fraudă în asigurări în ţările din ECE

1.Un şofer aflat într-un Renault a lovit un copac într-un loc izolat din Republica Cehă. Deşi accidentul a fost destul de grav, şoferul a ieşit din maşină fără nicio leziune. A dat un telefon şi într-o jumătate de oră maşina avariată a fost încărcată pe o platformă şi transportată rapid. A doua zi, platforma a adus Renault-ul avariat împreună cu şoferul acestuia la locul în care s-a petrecut accidentul şi a descărcat maşina lângă acelaşi copac. Şoferul a dat un telefon, la fel cum făcuse cu o zi înainte. După o vreme a sosit poliţia şi o altă platformă. De ce s-au întâmplat toate acestea? Când şoferul a lovit copacul, se afla sub influenţa alcoolului şi ştia că cererea sa de daune ar fi fost respinsă şi nu i s-ar fi plătit despăgubiri în baza asigurării Casco. A doua zi nu mai avea alcool în sânge, prin urmare nu şi-a sunat prietenul cu platforma, ci poliţia. Însă nu şi-a dat seama că a existat un martor care l-a urmărit în cele două zile şi căruia comportamentul acestuia i s-a părut ciudat….

2.În Pazardjik (un oraş de dimensiuni medii din Bulgaria) o maşină scumpă a fost vândută unei persoane care în mod evident nu îşi permitea să dea atât de mulţi bani pe o astfel de maşină. Persoana aleasă suferea de o boală în stadiu terminal. Înainte de decesul acestei persoane, maşina a fost transferată, pe baza unei împuterniciri, unei alte persoane care a declarat-o furată imediat după decesul proprietarului iniţial. Când experţii de la Generali Insurance au început să lucreze la acest caz, şi-au dat imediat seama că maşina era importată din Germania, dar nu s-au găsit documentele sau certificatul de înmatriculare al producătorului german sau al proprietarului anterior. Proprietarul actual avea cazier, prin urmare experţii au început să cerceteze cazul îndeaproape, ceea ce a dus la descoperirea circumstanţelor menţionate mai sus. Aşa cum era de aşteptat, după o cercetarea completă, compania de asigurări a fost pe deplin îndreptăţită să refuze plata despăgubirilor în cazul acestei cereri de daune.

3.După ce a încheiat o poliţă de asigurare de viaţă pe o sumă foarte mare, o doamnă din Ungaria a depus o cerere de despăgubire declarând că soţul său a decedat pe mare, în 2006, într-un accident de surfing în Grecia. Reclamanta încheiase poliţe de asigurare de viaţă cu acoperirea riscului de deces în valoare totală de aproximativ 100 de milioane HUF (376.000 euro) la mai multe companii de asigurări. Toate companiile de asigurări au refuzat să plătească despăgubirile şi au angajat un detectiv particular care a stabilit că persoana asigurată, despre care se pretindea că a decedat, trăia de fapt la o fermă în Republica Cehă. Pe baza acestei informaţii, poliţia a arestat atât persoana în cauză, cât şi pe complicii acesteia, care au fost apoi aduşi în faţa instanţei în Ungaria. Generali ar fi fost nevoită să plătească aproximativ 20 de milioane HUF (75.000 euro).

4.În continuare avem un exemplu de fraude organizate în cooperare cu Poliţia Rutieră, descoperite în Serbia. Proprietarul unei maşini în valoare de aproximativ 500 de euro, înmatriculată în Serbia, a provocat un accident pe un drum izolat dintr-o zonă de munte, intrând în „coliziune” cu un autoturism foarte scump, marca Mercedes, înmatriculat în străinătate. Poliţia a sosit la locul accidentului şi a întocmit un proces verbal oficial cu un conţinut ambiguu, însoţit de câteva fotografii neclare ale autovehiculului avariat şi ale accidentului în sine. Imediat după accident, autovehiculul avariat a părăsit Serbia pentru „reparaţii” în străinătate. În final, Delta Generali Osiguranje a primit o factură a costurilor reparaţiei în valoare de peste 20.000 de euro.

5.În 2009, în România, un angajat al autorităţilor publice, proprietarului unei maşini marca BMW, a raportat o daună de 8.000 de euro la Generali, precizând că un autoturism marca Citroen l-a lovit din spate şi l-a aruncat într-un gard, ceea ce a dus la avarierea maşinii sale BMW în partea din faţă şi spate. Toate reparaţiile fuseseră făcute într-un atelier auto cu care Generali nu mai lucrase niciodată până atunci. După o cercetare atentă efectuată de Generali s-a descoperit că acel atelier auto aparţinea chiar proprietarului autovehiculului marca BMW, iar persoana care îl lovise, proprietarul autovehiculului marca Citroen, era unul din angajaţii acestuia. Mai mult, ancheta a dezvăluit că daunele aduse la partea din faţă a maşinii erau vechi de un an şi că acestea fuseseră deja plătite de o altă companie de asigurări. În acelaşi timp, s-a descoperit că autovehiculul Citroen implicat în accident fusese cumpărat cu câteva zile înainte şi asigurat tot la Generali, iar proprietarul acestuia urma să solicite şi el plata despăgubirilor pentru daunele suferite.

Departamentul Comunicare al Generali PPF Holding: Silvia Varagnolo Specialist Comunicare sau Richard Kapsa Director Comunicare Generali PPF Holding Tel.: +420 224 174 452 Tel.: +420 224 555 893 e-mail: varagnolo@generalippf.eu e-mail: kapsa@generalippf.eu
www.generali.ro

Nou! LivePr acum si pe mobil!
m.LivePr.ro








  • » Steven van Groningen l-a informat pe Traian Basescu despre deciziile de la Viena Presedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, l-a informat joi pe seful statului, Traian Basescu, cu privire la noile reglementari ale Bancii Nationale a Austriei referitoare la cerintele de capital si lichiditate, el apreciind ca impactul acestora va fi nesemnificativ pentru Romania. "Presedintele Romaniei a fost informat cu privire la noile reglementari ale Bancii Nationale a Austriei
  • » EximBank desemnata Banca anului 2011 EximBank a fost desemnata ”Banca anului 2011” pentru dinamica inregistrata anul trecut si pentru suportul acordat economiei romanesti, se precizeaza intr-un comunicat de presa al bancii. Premiul, acordat in cadrul Galei ”Oamenii Anului 2011” - organizata de Nine O'Clock, a fost ridicat de Ionut Costea, presedintele EximBank, care a multumit societatilor comerciale ce au abordat
  • » Creditarea a fost sustinuta tot de creditele in valuta Soldul creditelor acordate firmelor si populatiei a crescut anul trecut cu 6,6%, pana la 223 miliarde de lei, sustinut in principal de creditul in valuta, care a avansat cu 7,2% pana la 141,3 mld. lei. Daca tinem cont insa de influenta cursului de schimb, rata reala de crestere a creditului neguvernamental a fost de numai 3,3%,
  • » BCR Leasing finanteaza vehiculele comerciale mai vechi de 6 ani BCR Leasing lanseaza, in premiera, in Romania, un produs de finantare pentru achizitia vehiculelor comerciale mai vechi de 6 ani, comercializate de Cefin Romania. Oferta celor doua companii - vehicul si finantare - reprezinta o solutie pentru firmele care vor sa cumpere un vehicul comercial cu o vechime mai mare de 6 ani si care nu
  • » BCR are probleme cu ansamblul imobiliar Citadella Ansamblul imobiliar Citadella Titan, cu peste 200 de apartamente si finantat de BCR, ar putea intra in insolventa daca Tribunalul Bucuresti va aproba cererea dezvoltatorului complexului, firma BRC Business Group, controlata de investitori israelieni, englezi si olandezi.Cererea a fost inregistrata marti, 24 ianuarie, iar primul termen a fost stabilit pentru 26 ianuarie. BRC Business Group
  • » Sub lupa CSA: Cum au fost sanctionati brokerii de asigurari in 2011 Zeci de brokeri de asigurari au fost sanctionati in 2011 de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Astfel, 12 intermediari au iesit de pe piata, in timp ce altora li s-a interzis temporar activitatea. De asemenea, mai multe companii de profil au fost amendate. "Cele mai intalnite sanctiuni din 2011 au fost: retragerea autorizatiei
  • » Bomba creditelor restante explodeaza in asigurari Asiguratorii platisera, pana in octombrie 2011, aproape 9% din valoarea totala a restantelor noi la credite de consum, adica peste 84 milioane de euro, şi se feresc sa mai incheie astfel de polite. In ultimii doi ani doar doua companii din Romania au mai vandut asigurari de credite intr-un ritm semnificativ.Practic, dupa cum arata acum
  • » Raifeisen Bank creste dobanzile celor care isi incaseaza salariul prin banca Austriecii de la Raiffeisen concureaza pentru resursele in euro de pe piata cu dobanzi de 4,25% pe an oferite clientilor care primesc salariul in cont curent si care deschid depozite de cel putin 30.000 de euro pe perioade de douasprezece luni. Chiar si pentru sumele mai mari de 5.000 de euro dobanda ajunge la 4%
  • » Basescu: Analizele arata ca Zona Euro risca sa reintre in recesiune in a doua parte a anului 2012 Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca, potrivit analizelor, Zona Euro risca sa intre din nou in recesiune in cea de a doua parte a anului 2012 si ca pentru iesirea din criza este nevoie de solidaritate in tara, el precizand: "Nu exista loc in tara asta in care sa fugim de criza". Potrivit lui Basescu,
  • » Reactia guvernatorului BNR la discursul presedintelui: cuvantul cel mai des folosit a fost criza Guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu, a explicat, miercuri seara, sentimentul sau de repulsie fata de cuvantul criza, intr-un discurs prilejuit de o dezbatere inspirata de cartea \'De la Marea Dezordine la Noua Normalitate\', scrisa de consilierul sau, Adrian Vasilescu. \'In prima parte a vietii mele profesionale, in anii 71 - 79, am tot vorbit despre