Tabara Coolturala BookLand Educație nonformala într o tabara inedita de vara

2 aprilie 2014

Tabăra Coolturală BookLand le oferă copiilor și tinerilor o experiență educațională memorabilă pe timpul vacanței de vară. Aflată la a doua ediție, tabăra propune un mix echilibrat de activități culturale, cognitive și distractive, în scopul dezvoltării personale, stimulării inteligentei emotionale și creativității participanților. Ei vor descoperi plăcerea de a cunoaște, de a-și provoca mintea, de a schimba idei și de a experimenta lucruri noi, fără a avea stresul notelor din catalog, al disciplinei impuse sau al temelor obligatorii.

Tabăra Coolturala BookLand se va desfășura în intervalul 29 iunie - 7 septembrie, în trei locuri concomitent (Valea Lotrului - Vâlcea, Bran - Moeciu și Munții Apuseni), fiind structurată pe 10 module, a câte o săptămână fiecare. Copiii și tinerii cu vârste între 11 și 18 ani vor avea parte de un program variat axat pe cunoaștere, socializare și sănătate fizică și mentală, implementat de specialiști: artiști, scriitori, actori și oameni de afaceri.

”Cu siguranță, ideea de tabără trezește nostalgii multora dintre noi. Acesta este și motivul pentru care am vrut să recreăm atmosfera de tabără, cu libertatea, distracțiile și plimbările în natură pentru noile generații. Am adăugat bineînțeles activități educative, prin care copiii și adolescenții să descopere un altfel de mod de a învăța, pe placul lor, fără constrângeri. Credem că Tabăra BookLand este o experiență transformatoare pentru tineri, care, pe lângă prieteniile pe care le vor lega și amintirile frumoase cu care vor rămâne, vor deveni mai siguri pe ei, vor avea perspective noi și se vor autoconvinge de utilitatea educației.”, afirmă Mihaela Petrovan, inițiatoarea Taberei Coolturale BookLand.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram