Clubul Supermame pentru Superbebe te invită la primul ...
Toate Supermamele sunt invitate împreună cu copilașii lor la noua Clinică de Pediatrie Medicover din strada Grigore Alexandrescu nr. 16-20, etaj 2, la o întâlnire cu medici specialiști care vor aborda o temă de interes general, dar prea puțin discutată până acum: Somnologia.
Japan Play Transylvania
Asociația culturală Kesenai ( Kesenai NGO), alături de Organizația Studenților din Universitatea Tehnică ( OSUT) și de Universitatea Tehnică din Cluj – Napoca ( UTCN), organizează în perioada 28 – 29 aprilie 2012 festivalul Japan Play Transylvania. JPT este, după cum spune și numele, un festival dedicat culturii Japoniei, împărțită în două mari categorii: cultură modernă și cultură tradițională. Cultura modernă japoneză implică domenii precum anime, manga, muzică japozenă (J – pop și J – Rock) și gaming, pe când latura tradițională este axată preponderent pe cultură și artă( tradiții culinare, istorie, arte marțiale, haiku și multe altele). Pentru că cele două aspecte culturale prezintă diferențe însemnate, festivalul va avea două locații: Casa de Cultură a Studenților – considerată și locație principală, și Turnul Croitorilor din Cluj – Napoca. Casa de Cultură a Studenților va găzdui evenimentele legate de cultura modernă, iar Turnul Croitorilor va fi dedicat culturii tradiționale. JPT este primul festival de cultură Japoneză care are o strategie de promovare ambițioasă și o echipă tânără cu idei inovative.
Concurs de dans ESDU DANCESTAR Romania Open 2012
Datorita succesului din anii anteriori, atat prin numarul mare de participanti cat si prin numarul impresionat de coregrafii, Palatul National al Copiilor din Bucuresti, va gazdui pe data de 17 Martie 2012 cea de a 3-a editie a turneului ESDU DANCESTAR Romania Open, organizat sub egida European Dance Union, un eveniment dedicat exclusiv iubitorilor de dans.
Cupa 1 Decembrie la Fotbal in comuna Sanmartin
Va invitam sa ne fiti alaturi la un eveniment dedicat fotbalului si copiilor, organizat de catre Centrul de Fotbal Academic in parteneriat cu Scoala din Sanmartin. Evenimentul va avea loc pe data de 1 Decembrie in sala de sport a Scolii Generale din Sanmartin incepand cu ora 9.00.
Un Milion de Stele
Sâmbătă 12 Noiembrie, ora 17:00, Caritas România invită românii să aprindă luminile solidarității în București și alte 30 de localități în cadrul evenimentului național „Un Milion de Stele”
Reminder! Nu rata o noua editie a Cupei ...
In perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2011 Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, sectia Echitatie (Bd. Timisoara, nr. 2), va gazdui Cupa Romaniei la Dresaj. Evenimentul, sustinut de Credit Europe Bank, face parte din calendarul competitional national, fiind printre putinele evenimente de acest fel organizate in capitala.
O noua editei a Cupei Romaniei la Dresaj, ...
Bucuresti, 21 septembrie 2011 O noua editei a Cupei Romaniei la Dresaj, in organizarea CSA Steaua In perioada 30 septembrie – 2 octombrie 2011 Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, sectia Echitatie (Bd. Timisoara, nr. 2), va gazdui Cupa Romaniei la Dresaj. Evenimentul, sustinut de Credit Europe Bank, face parte din calendarul competitional national, fiind printre putinele evenimente de acest fel organizate in capitala.
Constelatii Sistemice in Coaching
Exista aspecte problematice in relatia cu tine sau in relatia cu cei din jur pe care doresti sa le rezolvi? Workshop-ul Constelatii Sistemice in Coaching iti ofera ocazia sa explorezi si sa gasesti solutii la problemele tale intr-un mediu sigur, non invaziv si placut. Constelatiile Sistemice reprezinta un proces puternic şi inovativ care este utilizat pentru a patrunde la nivelurile subtile care opereaza in diverse sisteme: individ, familie, grup, organizatie, comunitate.
Expozitie inedita "Corul Inocentilor''
5.000 de figurine de ceramică vor fi expuse în Piața Sfatului, într-o manifestare care se vrea a fi o modalitate de strângere de fonduri pentru copiii cu cancer, leucemie, distrofii neuro musculare, malformații congenitale îngrijiti la Fundația HOSPICE Casa Speranței.
PIZZA & PASTA @ BUCHAREST FOOD FESTIVAL
In perioada 16-19 iune se va desfasura in Parcul Tineretului cea de-a cincea editie a celui mai mare eveniment de cultura gastronomica din Romania, Bucharest Food Festival. La aceasta editie, tema principala va fi PIZZA & PASTA.
Targul Ofertelor Extrascolare editia a III a la ...
Incepand de vineri, 6 mai si pana duminica, 8 mai 2011, „Gaseste ce ti se potriveste” la TARGUL OFERTELOR EXTRASCOLARE, editia a III a, de la Palatul National al Copiilor din Bucuresti. Evenimentul este organizat de Revista „Trusa pentru Parinti” si International Education Bridge. Vom promova activitatile extrascolare si modalitatile de petrecere a timpului liber de calitate. Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii se vor intalni cu reprezentantii diverselor cluburi sau companii de profil (scoli de dans, de canto si actorie, scoli si gradinite particulare & after school, cluburi sportive, centre de limbi straine, tabere)
TARGUL OFERTELOR EXTRASCOLARE- Gaseste ce ti se potriveste! ...
Editia a III-a Bucuresti, 6-8 mai 2011 Revista Trusa pentru Parinti si International Education Bridge organizeaza ce de-a III- a editie a Targului Ofertelor Extrascolare, care va avea loc in perioada 6-8 mai 2011, la Palatul Copiilor din Bucuresti.
TARG TRUSA PENTRU PARINTI LA DIVERTA PLAZA ROMANIA
Revista Trusa Pentru Parinti organizeaza sambata, 26 februarie 2011, in cadrul DIVERTA - Plaza Romania, Evenimentul “Trusa pentru Parinti”. Evenimentul se adreseaza parintilor si copiilor din Bucuresti care doresc sa petreaca timpul intr-un mod distractiv, dar si educativ in FAMILIE.
Mos Craciun vine la Conac!
Intre 24 si 27 decembrie va primim in atmosfera Sfintelor Sarbatori de Craciun cu o gustare din minunatele placinte boieresti, colinde la un pahar de vin fiert cu mar si scortisoara.
Un An Nou aristocrat!
Din 30 decembrie pana pe 2 ianuarie vom intampina Noul An cu multa bucurie, vinuri alese, bucate delicioase...pentru ca o vorba din batrani spune ca asa cum incepem anul asa il vom continua si nu-i nimic mai bun decat un inceput de an in stil aristocrat , cu o gustare din minunatele placinte boieresti, cantece la un pahar de vin sau sampanie.
Aniversare de poveste pentru iubitorii de shopping
Aşa cum şi-a obişnuit deja clienţii, Aurora Shopping Mall nu lasă niciun eveniment important să treacă neobservat. Mai cu seamă aniversarea sa de 2 ani! Pe 27 noiembrie, centrul comercial îi aşteaptă pe buzoieni la marea petrecere organizată special pentru ei, în semn de mulţumire pentru fidelitate.
ACCESATI PENTRU DUMNEAVOASTRA SI PENTRU COPIII DUMNEAVOASTRA CURSURILE ...
Din 15 octombrie 2010, Centrul de Limbi Straine Genesis isi imbogateste oferta educationala cu pachete special create pentru copiii dumneavoastra!
Mures Expo Bebe editia a IIa,2-5 SEPTEMBRIE 2010
Primul targ de articole pentru nou nascuti,copii de toate varstele,mamici si viitoare mamici,organizat la Targu Mures isi deschide portile la cea de a II a editie organizata inainte de inceperea scolii si gradinitei!2-5 SEPTEMBRIE 2010(SALA POLIVALENTA)
"Alearga Tu pentru Ei!" un gest de incurajare ...
HOSPICE Casa Sperantei invita copii si adulti sa alerge 1 sau 4 km pentru cineva drag care se lupta cu durerea sau in memoria cuiva drag pe care il poarta in suflet. Alergatorii sunt asteptati la start cu o fotografie sau un mesaj pentru cel drag care ii motiveaza sa alerge.
"Arta si Sanziene la Minovici"
Spectacol unicat care sarbatoreste venirea Sanzienelor in minunata livada a Muzeelor Minovici.



