Mercedes-Benz, pentru a cincea oară maşina oficială la ...
• Mercedes-Benz, pentru a cincea oară la TIFF • Mercedes-Benz: maşina oficială a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, ajuns la cea de-a XI-a ediţie • Mercedes-Benz recunoaşte şi premiază excelenţa în cadrul festivalului, acordând şi în acest an Premiul de Excelenţă TIFF
Primul curs “Android programming” în Timișoara !
În condițiile în care Android își face tot mai puternic simțită prezenţa pe piața dispozitivelor mobile, cererea pentru dezvoltatori de aplicații pe aceasta platformă este şi ea în creștere, în încercarea de a ţine pasul cu avântul pe care l-a luat „fenomenul Android”. Centrul de training Eta2U vine în sprijinul entuziaștilor şi profesioniștilor, pentru care “android” însemnă printre multe altele şi noi oportunități de dezvoltare a carierei, cu un curs nou.
Golgeteri pentru voluntariat şi incluziune socială
19 mai 2012, Timişoara Golgeteri pentru voluntariat şi incluziune socială 20 de persoane cu dizabilităţi intelectuale şi voluntarii lor din programul de mentorat „Un Prieten pentru Tine” au participat vineri la un meci de fotbal dedicat voluntariatului şi incluziunii sociale. Evenimentul a fost organizat în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2012, cu sprijinul domnului Valentin Bota, care a pus la dispoziţie în mod gratuit unul dintre terenurile de fotbal ale Clubului Helios Sport.
Freestyle Stunt Riding cu maestrul Chris Pfeiffer la ...
Bucureşti, 18 mai 2012 – Duminică, 20 mai, începând cu ora 17.30, Băneasa Shopping City va găzdui un show inedit de Freestyle Stunt Riding. Chris Pfeiffer, Streetbike Freestyler de renume internaţional, este de patru ori campion mondial şi european la acrobaţii pe motocicletă.
SeniorERP si SeniorVisualBI contribuie la cresterea productivitatii distribuitorilor ...
Distrigrup, cel mai mare distribuitor de bauturi din judetul Teleorman, implementeaza sistemele ERP si BI de la Senior Software, urmarind cresterea productivitatii si consolidarea pozitiei de lider pe piata locala. Asemeni celorlalti distribuitori din portofoliul Senior Software, compania a ales solutiile SeniorERP si SeniorVisualBI pentru functionalitatile specifice activitatii desfasurate.
Weekend-ul deliciilor culinare la Baneasa Shopping City
Bucureşti, 16 mai 2012 – Luna bărbaţilor continuă la Băneasa Shopping City cu un weekend dedicat gastronomiei şi băuturilor rafinate. Invitatul special al acestui eveniment va fi Antonio Passarelli, care vă va încânta cu specialităţi savuroase.
Maraton regal cu Best Broker
Compania Best Broker Broker de Asigurare se numara printre colaboratorii de incredere ai Casei Regale inca de acum 7 ani. Profesionalismul echipei Best Broker, experienta in domeniul asigurarilor si calitatea consilierii sale au fost recunoscute in 2011, prin acordarea titlului de Furnizor Oficial al Casei Regale a Romaniei. Best Broker - Broker de Asigurare ofera clientilor sai (persoane fizice sau juridice) consiliere si expertiza pentru toata gama de asigurari, avand parteneriate cu majoritatea companiilor de asigurari de pe piata.
Carucioare pentru copii, sezonul de vară 2012 - ...
Pentru copiii mici care abia acum descoperă plăcerea plimbărilor de vară, dar şi pentru cei ce au deja experienţa anului trecut, mijlocul de transport este deosebit de important. Chiar şi pentru părinţi, a-l avea pe cel mic într-un cărucior mai lejer şi mai uşor, special pentru sezonul cald, este o uşurare - mai puţin spaţiu, mai uşor de transportat. Nu numai hainele trebuie să fie potrivite, ci şi modelul de cărucior ales poate fi în legătură directă cu vremea de afară. Dacă iarna şi în lunile reci în general sunt recomandate cărucioare care să protejeze mai bine copilul de frig şi de vânt, pentru vară există multe modele mai potrivite şi, deloc de ignorat, chiar la preţuri foarte accesibile.
Picteaza povesti din lumea copilariei la Natura Parc, ...
De la o varsta frageda, fiecare dintre noi avem potentialul de a fi artisti, de aceea incurajam si oferim copiilor oportunitatea de a experimenta cu formele si culoarea.
Aplauze la scena deschisa in CNIA 2012
Dupa obtinerea unor rezultate excelente in campionatele de karting din Romania, a venit si randul Campionatului National de Indemanare Auto. Sambata, 11 mai, in cadrul Baneasa Shopping City, Bianca Anton, membra a team-ului Willi Msport si-a demonstrat maiestria la bordul masinii de concurs, VW Lupo.
Kondiment semneaza cu Cristina Turnagiu Dragna pentru management-ul ...
17 mai 2012, Bucuresti Tatiana Marinescu a agreeat cu agentia de marketing online KONDIMENT, important jucator din piata regionala de digital marketing, sa fie reprezentata in Romania de nou infiintata sa divizie de personal branding.
Peste 100 de cadre didactice din invatamantul superior ...
A fost finalizată activitatea de formare a cadrelor didactice care asigură implementarea programelor de studiu oferite în cadrul proiectului „Formarea profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar pentru noi oportunităţi de dezvoltare în carieră”.
ASEBUSS si EXEC-EDU se alatura evenimentului Marketing 3.0 ...
Scoala de afaceri ASEBUSS si compania de training EXEC-EDU se alatura evenimentului Marketing 3.0, in calitate de parteneri educationali, oferind cursantilor si absolventilor sai oportunitatea de a-si completa experienta de management prin participarea la seminarul sustinut de Philip Kotler. Absolventii beneficiaza de o reducere de 10% la achizitionarea biletelor pentru trainingul certificat “Marketing-ul prin valori”.
WORLD VISION OFERĂ SPECTACOLE DE CIRC PENTRU 6200 ...
In săptămâna 14-19 mai 2012, vor avea loc ultimele 6 reprezentaţii ale Circului AS: Evenimentul este oferit de organizaţia World Vision România - Biroul Zonal Ialomiţa în toate cele 14 comunităţi unde îşi desfăşoară proiecte. Iniţiativa face parte din activităţile extracurriculare din sectorul educaţie, pilon important al proiectelor World Vision.
FamilyCARE a sarbatorit duminica, 13 mai, Ziua Internationala ...
Duminica, 13 mai 2012, FamilyCARE a sarbatorit Ziua Internationala a Familiei in câteva dintre locatiile unde familiile ies sa-si petreaca timpul liber, respectiv in zona Muzeului National de Istorie Naturala Grigore Antipa, Parcul Moghioros si Parcul Lumea Copiilor din Bucuresti.
Cand v-ati vopsit ultima data acoperisul ?
Cand v-ati vopsit ultima data acoperisul ?
Aer curat si protectie impotriva alergiilor, cu Oxygen ...
Un sfert din populatia Europei sufera de cel putin o alergie pe parcursul vietii, fie ca depisteaza simptomele sau nu. Cei mai frecventi alergeni care determina reactii negative ale organismului sunt: praful, mucegaiul, acarienii, parul de animale, polenul, componentele unor alimente sau substantele chimice. La o privire mai atenta, ne dam seama ca zilnic intram in contact cu parte dintre alergeni, chiar in propria casa. Pentru a ne tine departe de alergii, este important sa ne cream un mediu sanatos si curat in propria locuinta. Purificatorul de aer Oxygen de la Electrolux este solutia de care avem nevoie pentru a ne proteja.
"Scoala Altfel" - prima cercetare cantitativa a programului
http://www.suntparinte.ro/invatare/77/6450-analiza-scoala-altfel-ce-cred-cadrele-didactice-parintii-si-copiii
Cu sprijinul Romtelecom, 3 studenti de la Facultatea ...
Studentii de la FJSC, Universitatea Bucuresti, au sansa de a castiga bilete la trainingul certificat de Marketing 3.0, sustinut de prof. Philip Kotler la Bucuresti, participand in perioada 9-23 mai 2012 la concursul de proiecte „Lansarea Asociației Romane de Marketing”. Cele mai bune trei proiecte vor fi rasplatite de Romtelecom cu cate un bilet la trainingul sustinut de „guru marketingului”.
Curs FORMATOR, autorizat CNFPA: 31 mai – 03 ...
Centrul National de Training EDUEXPERT - furnizor de formare profesionala continua va invita sa participati la Cluj-Napoca la cursul autorizat CNFPA pentru ocupatia \"FORMATOR\" cod COR 242401 (cod COR vechi 241205). Cursul se finalizeaza cu certificate de absolvire recunoscute la nivel national de catre Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) si de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) si sunt insotite de un supliment descriptiv in care sunt precizate competentele dobandite de participanti. Prin apostilare, certificatele de absolvire sunt recunoscute si la nivel european.


